luni, 15 octombrie 2007

Mozilla, in curand si pentru mobil


Lumea browserelor web pentru telefoanele mobile a fost zguduita de vestea ca Mozilla are in plan sa patrunda in forta pe aceasta piata deocamdata saraca in materie de competitie, precizeaza site-ul Information Week. Vice Presedintele Mozilla, Mike Schroepfer, a precizat intr-un post pe blogul sau intentia de a lansa o versiune a browserului web Mozzila pentru mobile, care este deja in proiect si ar trebui sa fie lansata anul viitor.


Schroepfer a precizat ca: „In acest domeniu ( al browserelor web pentru mobile) nu exista inca o companie care sa domine piata si chiar cele mai performante browsere web ale momentului se confrunta cu grave erori in materie de performanta si compatibilitate. Mai este inca loc destul pentru inovatie.” Alte companii mari, Opera, Freescale si NEC, au anuntat recent ca planurile lor pentru viitorul apropiat includ imbunatatirea browserelor web pentru mobile.

0 comentarii: